SOMEWHERE SHINING (album review) | RO-RO

Plin de vibe pozitiv datorită beaturilor și nu numai, albumul de debut al celor de la GOOD WTHR este unul promițător, combinând mesajul cu retorica, energia pozitivă cu trăiri mai mult sau mai puțin fericite și, de ce nu – încrederea cu skillul de transmitere a mesajului.

În urmă cu câteva zile am avut ocazia (și onoarea) să primesc pentru review viitorul material de debut al celor de la GOOD WTHR care va fi lansat pe data de 3-XII-2017. Se spune că totul vine la momentul potrivit și că nimic nu este întâmplător. Tot ce trebuie să faci este să ai incredere în procesul Universului de a te ghida spre acea bucurie incomensurabilă provenită din muncă, straduință și încredere în forțele proprii. GOOD WTHR (o trupă hip hop din Burlington, Vermont) face asta cu resurse minime și poate fi proclamată ca fiind o trupă care, deși are rădăcini bătrâne în ale muzicii, încă dă dovadă de unitate, perseverență și consistență în ceea ce îi privește. Pro (of The Aztext) și Kin (of UnKommon), susțin că vin “cu influențe care se întind de la Rakim la Drake” și că “sunetul lor eclectic va rezona cu capetele hip-hop, atât vechi, cât și noi” – sau cel puțin așa este menționat pe pagina lor de Facebook. Câțiva încă își amintesc de colaborarea The Aztext cu XPL și Skilltester Stabbone (Break it Down), ceea ce îmi dă o oarecare energie pozitivă scriind review-ul ăsta, de altfel.

Dar să revenim.

Albumul a fost anunțat pe pagina lor de Facebook în urmă cu ceva vreme, mai exact pe 3 Noiembrie, când piesa de mai jos a fost, de asemenea, lansată pe canalul lor oficial de Soundcloud. Albumul a fost anunțat încă de pe 2 Noiembrie pe site-ul celor de la Vermont Hip Hop News, de fapt (aveți acolo mai multe detalii tehnice), dar vă las să ascultați piesa și vom continua cu ceea ce se cheamă primul meu review, în scurt timp.

Enjoy:

Tracklist-ul albumului este după cum urmează:

01. Imagination | Produced by ShoKass
02. I Promise | Produced by C-Doc (of Impossebulls)
03. Somewhere Shining (feat. Jay Be) | Produced by Nastee
04. The Evidence (feat. 13adluck) | Produced by Nastee
05. Color Me Back (feat. Coulter) | Produced by ShoKass
06. Broken Dreams | Produced by Soulslicers
07. One Away | Produced by ShoKass
08. Sunshine In Your Stereo | Produced by Soulslicers
09. Beats & Poetry (feat. Learic) | Produced by Soulslicers
10. April 3rd | Produced by ShoKass
11. Addiction | Produced by The Dead Poet
12. Don`t Sleep | Produced by Nastee
13. Time Flies Bye (feat. Tha Truth) | Produced by Uh Oh
14. WHO | Produced by !llmind
15. Happiness | Produced by ShoKass

Trecând fugitiv prin piese nu am putut să nu observ producția, oarecum generică, simțindu-se un detaliu foarte important, de altfel – și anume, în primul rând, ținând cont că materialul este realizat în afara unui studio profesional de înregistrări – vibe-ul general creat este unul foarte fain, pozitiv, relaxat, cu o tentă personală și are un film de suburbie, cumva. Am ascultat albumul mergând pe stradă, la metrou, întins în pat, în pauzele de la muncă, dar tot a reușit să îmi transmită aceeași stare. Mi-a transmis Hope. Sună bine-ish, pentru gusturile mele, dar nu despre asta este vorba, ci despre ce o să îți transmită ție.

Piesa de mai jos NU a fost inclusă în ce am primit pentru ascultare/review, dar hai să o considerăm ca bonus, fiind și piesa pe care aş considera-o ca fiind preferata mea:

Să continuăm, zic.

Am puricat fiecare piesă în parte căutând cumva și puncte slabe. Nu prea am găsit ceva evident și/sau de menționat aici, dar aici aș putea spune că sunt eu perfecționist în ceea ce constă un sound impecabil. Și, cum nicio piesă out there nu se va ridica la așteptările mele exclusiviste, aș putea spune că am trecut rapid de la a căuta puncte slabe la ceea ce contează, de fapt – și anume, calitatea pieselor de pe album ca un întreg, ca material de debut și ca entry în CV-ul MC-iilor de pe LP. Aș menționa aici câteva titluri de piese care m-au atins: “Somewhere Shining”, “The Evidence”, “Don`t Sleep” și “Happiness” – astea sunt, din punctul meu de vedere, piesele care mențin albumul în picioare.

Personal, mi-ar plăcea să fie mai multă unitate în hip-hop. Concluzionând, courtesy of Pro, dorința mea parcă a început să mai prindă un pic de speranță în ceea ce priveste “mișcarea” asta, dar nu neapărat datorită colaborării de față. Ținând cont de albumul anunțat, de piesele pe care le-am ascultat și de vibe-ul general creat (nu am intenționat să și rimez), tind să cred că, pe 3 Decembrie, GOOD WTHR va începe treaba asta cu dreptul.

Album listened and reviewed.

Enjoyed it: YES
Needed drugs to enjoy it: not necessary
Hip-hop heads applicability: both New and Old
Re-playable: definitely YES
Overall grade: 8/10

By the way – you can read the English version >> HERE <<

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

%d bloggers like this: