Înger călător (Vol. II)

“Often it’s the deepest pain which empowers you to grow into your highest self.” – Karen Salmansohn.

Te-ai întrebat vreodată de ce tot apar persoane faine în viața ta și, tot dintr-o dată, dispar luând după ele o parte mai mare sau mai mică din tine? Mi-ar fi plăcut să am destulă experiență și să vorbesc ca un adevarat motivational speaker despre chestii similare, mărunte și în același timp la fel de importante ca și aerul.

Dar nu sunt. Eu trăiesc. Trăiesc momentul ăsta, acum, îmi număr bătăile pulsului. Capturez momente vizuale de cele mai multe ori doar pentru mine și nu pentru social media, pentru a-mi reaminti că acel moment a fost unul foarte important pentru mine. Azi, în schimb, m-am gândit să îți arăt și ție, câteva imagini din “spatele culiselor”.

Nu de puține ori ascult blues înainte să adorm. Îmi place să “rememorez amintiri din vremuri îndepărtate” (de aici am luat citatul) în timp ce privesc luna cu ochii închiși. Am încetat să o mai privesc când e pe cer – nu o să mai arate niciodată la fel (eu am o relație mai specială cu luna și mă înțelege, știe ce zic), sau cel puțin o vreme nu ne vom vorbi.

Am învățat că persoanele apar și dispar cu un rost și că nimic nu este întâmplator. Pe principiul ăsta merg de vreo doi ani, când am avut prima mea epifanie în legătură cu oamenii și cu tot ce presupune prezența lor în viața mea. Am învățat să învăț de la cei mai buni dintre ei, în același timp apreciind fiecare lucru bun care mi se întâmplă. Sunt recunoscător universului, aș putea spune.

20180729_024847“Dacă ai răbdare, pozele îți ies mai bine chiar și la o lumina slabă.”

Recent am avut onoarea să o cunosc îndeaproape pe cea pe care am numit-o “my crush” încă de pe vremea când eram barman și au trecut câțiva ani buni de atunci. Vreo 9, mai exact. A fost o experiență de vreo 3 luni destul de interesantă și intensă, din care am învățat multe lucruri despre mine. Chiar și ea a învățat câteva lucruri despre ea, din spusele-i, însă ultima lună plină m-a privit de sus într-o grandoare sfidătoare, parcă spunându-mi “mai învață să nu îți fie frică să pierzi ce iubești, boule!”, în timp ce ascultam pe un fundal îndepărtat piesa “Red Red Wine” alături de un prieten bun cu un suflet la fel de bun și la fel de zdrobit de suferință.

20180826_222201“Bro, cutia asta de Santal e mai mult vodkă – o să murim!”

Nu am murit, dar am învățat că berea nu se amestecă bine cu vodka. Am învățat că orice început frumos se duce, într-un final, spre un final. Mi-ar fi plăcut, în schimb, să îl pot controla. Dar, oricum ar fi el, dacă ai credință, ai încredere că fiecare rezultat este întotdeauna în avantajul tău. Ce-i drept, este posibil să nu-ți dai seama de asta până puțin mai târziu și, vorba aia – “your future self is watching you right now through your memories” (Aubrey de Grey), așa că fă-ți o favoare și transmite-ți un mesaj încă de pe acum. Tu știi cel mai bine despre ce mesaj vorbesc, crede-mă.

– Milady.
– Kind sir.

Las piesa asta să îți cânte în căști, dacă te-am atins cu ceva de mai sus:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

%d bloggers like this: